Vreme extremă marți în România. ANM a emis coduri galbene de caniculă și de vijelii cu vânt de 90 km/h

Vreme extremă marți în România. ANM a emis coduri galbene de caniculă și de vijelii cu vânt de 90 km/h

Caniculă în sud-est, furtuni în restul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări Cod Galben pentru ziua de marți, 18 august, valabile în intervalul orar 10:00-21:00, care împart țara în două extreme meteorologice. O avertizare vizează canicula și disconfortul termic ridicat în sud-est, în timp ce a doua se referă la instabilitate atmosferică, vijelii și vânt puternic în majoritatea celorlalte regiuni.

Codul Galben de caniculă este în vigoare pentru județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, zona de relief joasă a județului Buzău și zona continentală a județului Constanța. În aceste zone, temperaturile maxime vor ajunge la 35-36 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală va atinge izolat pragul critic de 80 de unități. În municipiul București, maxima termică se va situa tot în jurul valorilor de 35-36 de grade, cu disconfort termic accentuat. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de până la 45 km/h.

Vânt de până la 90 km/h și răcire accentuată

A doua avertizare Cod Galben vizează Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia, sud-vestul și nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei. În aceste regiuni, vântul va sufla cu putere, atingând la rafală viteze de 50-70 km/h în zonele de șes. La munte, în special la altitudini mari, rafalele vor fi și mai puternice, depășind 80-90 km/h.

Instabilitatea atmosferică va aduce și averse, descărcări electrice și căderi de grindină de 1-2 cm, fenomene așteptate cu o intensitate mai mare în Munții Apuseni, în nordul Carpaților Orientali și, pe arii restrânse, în Transilvania și Moldova. Jurnalulnational Cantitățile de apă vor ajunge la 15-20 l/mp și izolat vor depăși 20-25 l/mp. O consecință a acestor fenomene va fi o răcire accentuată a vremii în vestul, centrul și nordul țării, unde temperaturile maxime vor scădea cu 10-12 grade, situându-se între 20 și 28 de grade Celsius.