România a avut o producție netă de energie electrică de 49,5 TWh în anul 2025, în timp ce consumul intern net a fost de 53,2 TWh, potrivit datelor preliminare. Astfel, țara își menține poziția de importator net, fiind dependentă de energia achiziționată din exterior pentru a acoperi diferența, în special în perioadele în care sistemul intern nu face față cererii.
Problema principală pentru economie nu este doar diferența anuală, ci capacitatea sistemului de a livra o putere suficientă în orele critice. Analizele din piață ridică întrebarea: „Câți MW putem livra sigur într-o zi foarte rece, la ora 19:00, când producția solară este zero, vântul poate fi slab, iar consumul este foarte ridicat?”. Volatilitatea prețurilor și riscurile de aprovizionare pentru consumatorii industriali sunt direct legate de răspunsul la această întrebare.
Situația este accentuată de un context financiar fragil, în care România se confruntă cu riscul ca agențiile de rating să coboare evaluarea suverană în categoria „junk”. O defecțiune recentă la un grup al termocentralei Turceni, care a scos din sistem 200 MW, a redus oferta internă și a accentuat dependența de importuri.
Mixul energetic din 2025
Conform datelor preliminare Transelectrica, mixul de producție al României în 2025 a fost diversificat, dar cu surse care au grade diferite de predictibilitate. Structura a fost următoarea: circa 16 TWh din termocentrale (32-34%), 12,2 TWh din hidrocentrale (24-25%), 10,1 TWh din surse nucleare (20-21%) și 9,2 TWh din surse regenerabile precum eolian, fotovoltaic și biomasă. Strategia energetică a României identifică energia nucleară drept o opțiune strategică pentru securitatea sistemului, datorită stabilității și dependenței reduse de condițiile meteorologice.
Experiența altor state europene servește drept avertisment. Suedia, o țară care a pornit de la un sistem electric fără combustibili fosili, a ajuns într-o criză de capacitate în sudul țării după închiderea a șase din cele douăsprezece reactoare nucleare. Potrivit Financiarul, lecția este că eliminarea sau subestimarea capacităților stabile poate transforma rapid un avantaj statistic într-un risc de preț și de aprovizionare.
Analiștii, precum suedezul Magnus Henrekson, avertizează asupra riscurilor atragerii unor mari consumatori industriali înainte de consolidarea bazei de producție energetică. Henrekson a criticat proiecte industriale gigantice din Suedia (H2 Green Steel, LKAB, SSAB și Northvolt), care ar urma să consume zeci de TWh anual, mizând pe un surplus energetic care nu este asigurat în orice moment. Pentru România, atragerea unor investiții energointensive fără a securiza producția fermă și rețeaua de transport poate genera presiuni suplimentare asupra sistemului.
Henrekson a subliniat, de asemenea, că subvențiile de stat sau finanțarea europeană nu transformă un proiect nerentabil într-unul viabil. Costurile reale pentru contribuabili trebuie să includă și modernizarea infrastructurii energetice și de transport, nu doar bilanțul companiei beneficiare. În acest sens, Transelectrica are un plan de investiții pe zece ani pentru modernizarea rețelei, vizând securitatea energetică, digitalizarea și integrarea surselor regenerabile. Totuși, extinderea producției intermitente fără o rețea adecvată și fără surse stabile de bază nu elimină riscurile, ci le transferă spre orele de vârf, când sistemul trebuie să livreze energie în mod sigur.
