România are rezerve strategice de 2 milioane de tone de țiței și produse petroliere, la care se adaugă o rezervă comercială de 394 de mii de tone. Aceste volume ar trebui să acopere consumul intern pentru mai mult de 90 de zile. În același timp, benzina a trecut de 9 lei pe litru, iar motorina se apropie de 10 lei, nivel deja atins în unele stații.
După reluarea fluxului de țiței din Kazahstan, întrebarea rămasă în piață este cât din această rezervă poate fi folosită rapid într-un șoc de aprovizionare. Țițeiul kazah acoperă peste 50% din materia primă folosită de rafinăriile locale. O întrerupere temporară pe acest traseu afectează direct costul carburanților și capacitatea de reacție a întregului lanț logistic.
Efectele posibile depășesc piața carburanților. Dacă piața ajunge la concluzia că rezervele există la nivel contabil, dar nu pot stabiliza rapid oferta, costurile de transport pot urca, urmate de prețurile de consum. Pentru companii, un astfel de episod poate însemna marje mai mici, necesar mai mare de capital de lucru și presiune suplimentară asupra bugetelor operaționale.
Dependența are și o componentă regională. Rafinăriile din România sunt principalul furnizor de carburanți pentru Republica Moldova. Întreruperea livrărilor prin terminalul Novorossiisk a amplificat un șoc regional și a accentuat o criză de motorină deja existentă peste Prut. În aceste condiții, piețele au reevaluat prima de risc pe țiței și au readus în prim-plan vulnerabilitatea infrastructurii energetice.
La nivel teoretic, situația pare favorabilă. Rezervele strategice și comerciale, împreună cu producția internă de țiței, ar trebui să asigure consumul intern pentru mai mult de 90 de zile, chiar și în absența importurilor. Potrivit Financiarul, aici apare însă diferența pe care piața o urmărește atent: cea dintre suficiența contabilă a stocurilor și disponibilitatea lor reală într-o situație de criză.
Nu sunt detaliate nici mecanismele operaționale prin care aceste volume ar ajunge efectiv în piață. Din acest motiv, totalul de peste 2 milioane de tone rămâne un indicator relevant la nivel macro, dar nu este suficient pentru a arăta cu ce viteză poate fi temperat un șoc de ofertă. Nici producția internă nu poate fi transformată automat în carburanți disponibili imediat.
Datele existente arată doar că producția internă este inclusă în calculul celor peste 90 de zile de acoperire teoretică. Nu este precizată capacitatea reală de rafinare a acestui țiței pentru a compensa un deficit de import. Pentru companiile din transport, distribuție și industrie, acest interval de conversie este elementul care contează în evaluarea riscului.
Semnalul urmărit de piață nu ține doar de reluarea fluxului kazah, ci și de felul în care evoluează prețurile la pompă după acest pas. O normalizare lentă ar indica faptul că piața continuă să includă un risc de aprovizionare, chiar dacă rezervele trec pe hârtie de pragul de 90 de zile. O nouă dislocare pe lanțul regional ar putea readuce în centru nu volumul total al stocurilor, ci accesibilitatea lor imediată.
Testul rămâne dublu: menținerea fără întrerupere a fluxului de țiței din Kazahstan, sursă pentru peste 50% din materia primă a rafinăriilor din România, și evoluția prețurilor la pompă.
