Plan de urgență pentru centrala de la Cernavodă din cauza secetei. Apă din Olt va suplimenta debitul Dunării

Plan de urgență pentru centrala de la Cernavodă din cauza secetei. Apă din Olt va suplimenta debitul Dunării

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri, 21 august, o serie de măsuri excepționale pentru a asigura alimentarea cu apă a centralei nucleare de la Cernavodă. Deciziile includ eliberări controlate de apă din acumulările de pe râul Olt și construcția unei structuri hidrotehnice pe Dunăre, al cărei debit a scăzut considerabil.

Măsurile sunt necesare în contextul în care debitul Dunării la intrarea în țară a coborât la 1.300 de metri cubi pe secundă, față de media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, potrivit datelor INHGA. Această situație afectează direct centrala de la Cernavodă, care asigură în mod normal 20% din producția națională de energie electrică. Sistemul energetic este deja tensionat, România aflându-se în stare de alertă energetică de la 1 august, în timp ce hidrocentralele de pe Dunăre funcționează la doar 10-15% din capacitatea multianuală.

Principala măsură de urgență constă în suplimentarea debitului Dunării prin eliberarea de apă din acumulările de pe râul Olt. Potrivit deciziei CNSU, operațiunea va fi gestionată de Ministerul Energiei și Hidroelectrica și va începe sâmbătă, 22 august. Timp de cinci zile, se va elibera un debit suplimentar mediu de 50 de metri cubi pe secundă. Acest volum de apă va fi utilizat și pentru a genera o cantitate suplimentară de energie electrică.

În paralel cu transferul de apă, planul aprobat de guvern prevede și lucrări hidrotehnice. Apele Române vor construi un epiu pe cursul Dunării Vechi, o structură menită să devieze apa către canalul Dunăre-Marea Neagră și, ulterior, spre priza de apă a centralei nucleare. În același timp, Administrația Fluvială a Dunării de Jos și Apele Române continuă lucrările de dragare a Dunării în zona Cernavodă pentru a facilita curgerea apei. News24

Efortul este susținut de mai multe instituții. Ministerul Apărării Naționale contribuie cu specialiști pentru măsurători topobatimetrice și geodezice, precum și cu scafandri militari. Departamentul pentru Situații de Urgență va mobiliza în zonă pompe de mare capacitate, care vor putea fi folosite în caz de necesitate. Apa din canalul Dunăre-Marea Neagră a fost desemnată ca rezervă operațională, iar Administrația Canalelor Navigabile poate elibera volume de apă la solicitarea CNE Cernavodă.

Noile măsuri se adaugă unor intervenții anterioare, realizate pentru a menține în funcțiune Reactorul 2 al centralei. În etapele precedente, a fost dislocată o stâncă și au fost scufundate controlat patru barje pentru a direcționa apa spre sistemele de răcire.